Art. 630 din Codul civil în ambianţa răspunderii civile delictuale

Rezumat

Relațiile de vecinătate implică o anumită toleranță fără de care societatea nu ar putea exista. Coabitarea în proximitate geografică imediată sau mediată împovărează, pe de o parte, toți proprietarii cu sarcinile inerente bunei vecinătăți, care decurg din lege, obicei sau chiar din convențiile pe care le încheie. Pe de altă parte, îi obligă pe vecinii lor să tolereze, în limitele normalității, orice încălcare a inconvenientelor de vecinătate, aduse dreptului sau interesului lor legitim. Cu toate acestea, odată ce limita normalității a fost încălcată, deranjul de vecinătate îl obligă pe proprietarul al cărui comportament este la originea acestuia să plătească despăgubiri și, în măsura posibilului, să ia măsuri menite să restabilească situația anterioară, deși exercitarea de către acesta a dreptului său de proprietate îndeplinește cerințele bunei-credințe, încadrându-se în limitele sale externe și interne. În cazul în care proprietarul desfășoară o activitate necesară sau utilă patrimoniului său, iar inconvenientul de vecinătate astfel cauzat este minor în raport cu necesitatea sau utilitatea activității desfășurate, i se va permite să continue această activitate, dar va fi obligat să îl despăgubească pe vecinul său pentru aceasta, prin plata unei despăgubiri. Chiar și în absența unui prejudiciu, în fața pericolului de materializare a acestuia, judecătorul poate dispune, prin intermediul unei ordonanțe, la cererea vecinului amenințat, măsuri de prevenire a producerii prejudiciului. Stabilirea despăgubirii care trebuie plătită proprietarului al cărui exercițiu normal al dreptului de proprietate cauzează inconveniente de vecinătate mai mari decât cele normale se va baza pe considerente de echitate, ținând seama de legalitatea comportamentului său și de lipsa totală de vinovăție a acestuia. Fiind bazată pe echitate, despăgubirea pe care proprietarul va trebui să o plătească vecinului incomodat nu trebuie să îndeplinească cerințele principiului reparării integrale a prejudiciului. Granița dintre deranjul de vecinătate normal și cel excesiv, intolerabil este una relativă, lăsată la aprecierea judecătorului, care va trebui să țină cont de caracteristicile obiective ale vecinului (sex, vârstă, stare de sănătate, profesie, dacă este cazul, etc.), respectiv de circumstanțele exterioare în care se manifestă deranjul, neputând lua în considerare hipersensibilitatea reclamantei, precum și supradimensionarea orgoliului proprietarului. Orice derapaj în afara cadrului exercitării dreptului de proprietate cu bună-credință și în limitele sale interne și externe va constitui un abuz de drept, care va fundamenta răspunderea proprietarului pentru fapta sa ilicită, prejudiciabilă, pe culpa sa.