Garantarea restituirii prestaţiilor

Rezumat

Restituirea prestațiilor reprezintă, chiar și după mai bine de 10 ani de la intrarea în vigoare a Codului civil, una dintre noțiunile emergente ale dreptului civil, datorită noului cadru general al restituirilor întocmit de legiuitorul român. Dinamică prin natura sa, restituirea prestațiilor ridică cele mai variate dificultăți teoretice, pornind de la natura sa juridică până la conexiunea sa cu alte noțiuni juridice, la fel buna și reaua credință și continuând cu modificările care se produc în substanța prestațiilor datorate celeilalte părți. În consecință, materia restituirii generează un spectru larg de probleme practice, părțile și/sau instanțele fiind chemate să determine și să aplice ecuația corectă a restituirii prestațiilor la un anumit caz, atât în ceea ce privește obligațiile care vor lega părțile, cât și efectele față de terți.
Una dintre cele mai interesante dezbateri în domeniul restituirii, atât din punct de vedere teoretic, cât și practic, este determinată de „supraviețuirea” garanțiilor constituite la încheierea contractului în scopul garantării obligației primitive, chiar și în acele situații în care această obligație încetează cu efect retroactiv. Această „supraviețuire” este justificată, ca concept teoretic, ca o derogare de la regula accesorium sequitur principale. Cu toate acestea, această substituire modifică garanția principală în ceea ce privește părțile, natura juridică și obiectul.
Pentru a determina sfera de aplicabilitate a art. 1.635 alin. 1.635 alin. (3) din Codul civil, este obligatorie utilizarea, alături de interpretarea gramaticală a normelor, și a interpretărilor sistemice și logice. Astfel, pentru a stabili ce tip de garanții pot supraviețui până la încetarea contractului și în ce cazuri, trebuie să se țină seama de regimul particular al garanțiilor într-un anumit caz și, desigur, de particularitățile garanțiilor [garanții personale, reale sau autonome]. Deși garanția supraviețuiește de jure, de drept, partea care este îndreptățită să primească prestația care este garantată de această garanție poate întâmpina mai multe dificultăți în încercarea sa de a beneficia de efectele mecanismului garanției, dat fiind faptul că dispozițiile art. 1.635 alin. 1.635 alin. (3) din Codul civil nu sunt corelate cu dispozițiile speciale în materie de garanții și în materia publicității drepturilor.
Prin această lucrare, îmi propun să aduc unele clarificări cu privire la acest nou mecanism de garanție, să determin consecințele juridice ale acestuia și modul în care poate fi interpretat și coroborat cu celelalte dispoziții reglementate de Codul civil și de legislația specială din materia publicității drepturilor.