Nr. 4 (2022): Patologia voinţei juridice. Viciile de consimţământ
A fi, a ști, a putea, a trebui, a alege, a vrea, a face și a avea sunt nu numai verbele care structureaza imaginea pe care limba romana o ofera asupra dinamicii comunitare, ci și instrumentele logico-juridice prin care dreptul proiecteaza, realizeaza și apara ordinea comunitații. Nu este intamplator ca verbul a vrea este auxiliarul indispensabil pentru timpul viitor și pentru viitorul anterior. Voința construiește viitorul, pe temeiul cunoașterii și al descifrarii raportului dintre posibil și necesar, cu asumarea libertații și a responsabilitații de a alege o acțiune sau o inacțiune și de a o indeplini, imbogațind astfel depozitul comun al trecutului și prezentului, cladit cu verbul a avea, cu rol autonom (timpul prezent) sau auxiliar (perfectul compus).
Voința juridica are trei infațișari in acest șir de verbe, devenite instrumente logico-juridice: mai intai, ca voința a legiuitorului, este izvor de norme juridice, adica de drept pozitiv; in al doilea rand, insoțește acțiunile și inacțiunile, impregnandu-le cu amprenta subiectivitații, prin conformarea sau neconformarea fața de normele juridice, raport din care se naște ideea de vinovație; in fine, voința juridica, in mod aproape miraculos, devine ea insași prin exprimare (simpla sau intr-o anumita forma) o acțiune, un fapt implinit, obiectivandu-se in acte juridice unilaterale, bilaterale sau multilaterale. In aceasta a treia infațișare, voința, odata exprimata (manifestata), naște direct efecte juridice (drepturile și datoriile parților), fara interpunerea verbului a face. Acesta reapare insa pentru a permite exercitarea drepturilor și executarea datoriilor.
Pentru ca efectele juridice sa se nasca in mod valabil, este necesar ca voința juridica, in ultima infațișare, sa fie sanatoasa. Starea de sanatate sau de boala a voinței juridice nu poate fi diagnosticata decat prin raportarea verbului a vrea la verbele a ști, a putea, a trebui, a alege, adica la libertatea celor care incheie acte juridice. Eroarea, dolul, violența și leziunea, denumite in mod tradițional vicii de consimțamant, sunt stari patologice ale voinței juridice, deoarece libertatea parților este afectata de o constrangere (violența), de elemente exterioare care limiteaza ori exclud posibilitatea de alegere (leziunea), de reprezentarea greșita a realitații, autonoma (eroarea) sau indusa de catre o alta persoana (dolul).