Revista Română de Drept Privat

Cuvânt introductiv

Prof. univ. dr. IRINA SFERDIAN — Tue, 10 Sep 2024 00:00:00 +0000

De la servituţi legale la limite în exerciţiul proprietăţii... şi înapoi (privire asupra sarcinilor legale ale vecinătăţii)

Lector univ. dr., av. ADINA BUCIUMAN — Tue, 10 Sep 2024 00:00:00 +0000

Trecerea de la servituțile legale și naturale din Codul civil din 1864 la limitele exercitării dreptului de proprietate din Codul civil din 2009 pare să opereze doar o schimbare de terminologie, neutră în ceea ce privește soluțiile juridice în litigiile dintre proprietarii vecini. În timp ce exceptarea acestora de la regimul servituților propriu-zise servește coerenței teoriei dezmembrării proprietății, ea nu reușește să instituie un regim juridic propriu adecvat. Studiul analizează natura juridică a limitelor legale ale exercițiului dreptului de proprietate în raporturile de vecinătate, pentru a califica avantajul conferit terenului în favoarea căruia este instituită limita legală, natura acțiunii în justiție pentru apărarea acestuia, dar și dreptul contrar dobândit de proprietarul terenului afectat de sarcina legală.

Mai mult decat un moft? Despre proprietate din perspectiva analizei economice a dreptului

Lector univ. dr. DAN-ADRIAN CĂRĂMIDARIU — Tue, 10 Sep 2024 00:00:00 +0000

Prezentul text încearcă să explice modul în care analiza economică a dreptului se raportează la dreptul de proprietate. Articolul prezintă perspectiva economică asupra dreptului de proprietate, și anume postulatul pe care analiza economică a dreptului îl propune cu privire la drepturile de proprietate și limitele acestora. De asemenea, mă străduiesc să evidențiez utilitatea analizei economice, inclusiv a sa cea mai recentă versiune, pentru modul în care drepturile de proprietate sunt studiate și înțelese în sistemul nostru juridic în sistemul nostru juridic. În aceste condiții, perspectiva pe care o propun nu este neapărat nouă, deoarece analiza economică a dreptului privat a fost axată pe proprietate în aceeași măsură în care a a fost axată pe contracte, celălalt fundament esențial al economiilor de piață capitaliste. Cu toate acestea, în cadrul doctrinei românești, intersecția dintre analiza economică și doctrina juridică este destul de recentă și s-a manifestat mai ales pe linia dreptului obligațiilor și a dreptului contractelor, însă mult mai puțin în cadrul domeniului dreptului de proprietate.

Ordinea de prioritate în realizarea drepturilor personale, în contrast cu ordinea de producere a efectelor între contracte concurente. Cazul particular al înstrăinării cu rezerva proprietăţii

Lector univ. dr. MIHAI DAVID — Tue, 10 Sep 2024 00:00:00 +0000

Următorul studiu propune o analiză a ordinii de prioritate stabilite de lege, subliniind rolul acesteia în completarea forței executorii a contractului. În acest context, pe lângă observațiile generale, vom analiza publicitatea promisiunii de vânzare, a pactului de opțiune care instituie dreptul de preemțiune și a vânzării cu rezerva de proprietate. Vom încerca astfel să subliniem faptul că ordinea de prioritate poate fi, de asemenea, legată direct de creanțe (nu numai prin intermediul garanțiilor reale). În plus, vom arăta că ordinea de prioritate nu se limitează la a decide cu privire la exercitarea creanțelor concurente, ci poate funcționa și în amonte, pentru a soluționa conflictul dintre contracte concurente.

Abuzul de drept în exerciţiul dreptului de proprietate

Conf. univ. dr. ŞERBAN DIACONESCU — Tue, 10 Sep 2024 00:00:00 +0000

Acest studiu este preocupat de abuzul de drept de proprietate ca mecanism clasic de drept, capabil să aducă justiție socială, diferit de deranjamentele de cartier. Astfel, sancțiunea poate fi aplicată dacă dreptul a fost exercitat cu intenția de a dăuna sau într-un mod excesiv și nerezonabil, având în vedere standardul bunei-credințe. Am analizat în acest articol dacă un exercițiu de just echilibru între două valori care pot intra în conflict trebuie să fie efectuat în cadrul testului de proporționalitate pentru a determina abuzul de drept. Am concluzionat că un astfel de criteriu poate fi utilizat doar în mod subsidiar, complementar, atunci când comportamentul este anormal sau antisocial. În fine, ultima parte a analizei se concentrează pe problema remediilor aplicabile situațiilor de abuz de drept de proprietate, de la despăgubire până la amânarea/suspendarea dreptului invocat abuziv.

Push the limits. Limitele dreptului de trecere, ca limită legală a dreptului de proprietate

Asist. univ. dr. MAXIMILIAN-ANDREI DRUŢĂ — Tue, 10 Sep 2024 00:00:00 +0000

Dreptul de trecere, deși reglementat pe scară mai largă, rămâne încă insuficient dezvoltat pentru a clarifica unele probleme spinoase care ar putea fi întâlnite în practică. Printre acestea se numără ipoteza în care există mai multe terenuri îngrădite, problema despăgubirii în ceea ce privește cuantumul acesteia în raport cu ceea ce ar trebui să includă daunele cauzate terenului îngrădit. Prezenta lucrare își propune să expună cât mai multe neajunsuri ale actualei reglementări, să prezinte numeroasele probleme pe care le-ar putea pune stabilirea conținutului dreptului de trecere, precum și, în măsura posibilităților, să aducă soluții la acestea.

Limitele dreptului de proprietate dobândit prin reprezentarea succesorală a nedemnului, prin prisma cauzei legale de retrocesiune

Conf. univ. dr. JUANITA GOICOVICI — Tue, 10 Sep 2024 00:00:00 +0000

Articolul explorează valențele egalitare ale cauzei legale de retrocedare întemeiată pe echitate în perimetrul reprezentării succesorale a moștenitorului nedemn, astfel cum este reglementată în art. 969 din Codul civil român. În timp ce mecanismul de activare a cauzei legale de retrocedare pentru bunurile dobândite prin reprezentarea succesorală a moștenitorului nedemn pivotează în jurul ideii de egalizare a componenței cotelor coparticipanților, efectele retrocedării se realizează la decesul nedemnului, la care s-a născut (sau a fost conceput) cel puțin un alt descendent de gradul I care nu avea capacitate succesorală la momentul apariției primei devoluțiuni succesorale. Ca urmare a dobândirii unor părți din succesiunea strămoșului de la care nedemnul a fost exclus, dar la care acesta din urmă a fost reprezentat de descendenții săi (acceptanți ai succesiunii deschise prin decesul strămoșului de la care părintele lor nedemn a fost înlăturat pentru o cauză de nedemnitate), reprezentanții succesorali ai moștenitorilor nedemni se confruntă cu efectele cauzei legale de retrocedare, având în vedere dispozițiile art. 969 alin. 1 și 2 din Codul civil. Pentru utilizarea mecanismului menționat la art. 969 din Codul civil, se vor utiliza regulile restituirii donațiilor (făcute, în principiu, prin echivalent), fără a accelera suprapunerea conceptuală a celor două mecanisme egalitare. Mecanismul restitutiv aplicabil donațiilor și retrocedarea bunurilor patrimoniale dobândite prin reprezentarea nedemnului sunt mecanisme care rămân distincte atât în sfera subiectivă, a succesorilor implicați, cât și în natura lor juridică endogenă.

Coproprietatea obişnuită şi coproprietatea forţată prin prisma limitării dreptului de proprietate privată

Lector univ. dr. CODRUŢA GUZEI-MANGU — Tue, 10 Sep 2024 00:00:00 +0000

Pe parcursul acestui studiu vom încerca să analizăm modalitățile de exercitare a dreptului de proprietate privată sub forma coproprietății ordinare prin acțiuni și a coproprietății forțate prin raportarea acestora la conceptul de limitare a dreptului de proprietate. În acest sens, ținând seama de regimul juridic specific acestor forme de proprietate, vom încerca să determinăm în ce măsură caracteristica exclusivă a proprietății este compatibilă cu specificul regimurilor juridice ale formelor de coproprietate și în ce măsură acestea implică o limitare a prerogativelor care decurg din această caracteristică juridică. Lucrarea va încerca, de asemenea, să identifice raționamentul care stă la baza acestor restricții în raport cu aceste caracteristici definitorii ale proprietății exclusive.

Art. 630 din Codul civil în ambianţa răspunderii civile delictuale

Conf. univ. dr. FLORIN I. MANGU — Tue, 10 Sep 2024 00:00:00 +0000

Relațiile de vecinătate implică o anumită toleranță fără de care societatea nu ar putea exista. Coabitarea în proximitate geografică imediată sau mediată împovărează, pe de o parte, toți proprietarii cu sarcinile inerente bunei vecinătăți, care decurg din lege, obicei sau chiar din convențiile pe care le încheie. Pe de altă parte, îi obligă pe vecinii lor să tolereze, în limitele normalității, orice încălcare a inconvenientelor de vecinătate, aduse dreptului sau interesului lor legitim. Cu toate acestea, odată ce limita normalității a fost încălcată, deranjul de vecinătate îl obligă pe proprietarul al cărui comportament este la originea acestuia să plătească despăgubiri și, în măsura posibilului, să ia măsuri menite să restabilească situația anterioară, deși exercitarea de către acesta a dreptului său de proprietate îndeplinește cerințele bunei-credințe, încadrându-se în limitele sale externe și interne. În cazul în care proprietarul desfășoară o activitate necesară sau utilă patrimoniului său, iar inconvenientul de vecinătate astfel cauzat este minor în raport cu necesitatea sau utilitatea activității desfășurate, i se va permite să continue această activitate, dar va fi obligat să îl despăgubească pe vecinul său pentru aceasta, prin plata unei despăgubiri. Chiar și în absența unui prejudiciu, în fața pericolului de materializare a acestuia, judecătorul poate dispune, prin intermediul unei ordonanțe, la cererea vecinului amenințat, măsuri de prevenire a producerii prejudiciului. Stabilirea despăgubirii care trebuie plătită proprietarului al cărui exercițiu normal al dreptului de proprietate cauzează inconveniente de vecinătate mai mari decât cele normale se va baza pe considerente de echitate, ținând seama de legalitatea comportamentului său și de lipsa totală de vinovăție a acestuia. Fiind bazată pe echitate, despăgubirea pe care proprietarul va trebui să o plătească vecinului incomodat nu trebuie să îndeplinească cerințele principiului reparării integrale a prejudiciului. Granița dintre deranjul de vecinătate normal și cel excesiv, intolerabil este una relativă, lăsată la aprecierea judecătorului, care va trebui să țină cont de caracteristicile obiective ale vecinului (sex, vârstă, stare de sănătate, profesie, dacă este cazul, etc.), respectiv de circumstanțele exterioare în care se manifestă deranjul, neputând lua în considerare hipersensibilitatea reclamantei, precum și supradimensionarea orgoliului proprietarului. Orice derapaj în afara cadrului exercitării dreptului de proprietate cu bună-credință și în limitele sale interne și externe va constitui un abuz de drept, care va fundamenta răspunderea proprietarului pentru fapta sa ilicită, prejudiciabilă, pe culpa sa.

Clauzele de tag along şi drag along – limite convenţionale ale dreptului asociatului de a dispune de titlurile de participare la capitalul social al unei societăţi

Conf. univ. dr. ALINA ELENA OPREA — Tue, 10 Sep 2024 00:00:00 +0000

În ciuda puternicei lor utilități practice, convențiile privind ieșirea în comun din societăți - clauzele de tag along și drag along - sunt mai puțin studiate în doctrina română. Articolul analizează principalele caracteristici ale acestor clauze și problemele ridicate de aplicarea lor practică, cu scopul de a le populariza, dar și de a răspunde unora dintre preocupările practicienilor implicați în redactarea lor. Vor fi discutate posibilitatea de a le asimila unei promisiuni pentru altul sau unei stipulații în beneficiul altuia, posibilitatea de a le include în statutele societăților comerciale sau în acordurile acționarilor, remediile legale și contractuale în cazul unui refuz de executare.

Succinte consideraţii cu privire la procedura vânzării bunului supus partajului de către executorul judecătoresc

Conf. univ. dr. FLORINA POPA — Tue, 10 Sep 2024 00:00:00 +0000

Procedura de partaj judiciar este o instituție relativ frecventă în practica judiciară, tocmai pentru că starea de coproprietate este privită ca o anomalie, adică ca o limitare reală a exercitării depline a atributelor de proprietate asupra unui bun. În cazul în care niciunul dintre coproprietari nu solicită atribuirea bunului sau, chiar dacă acesta a fost atribuit provizoriu, sumele datorate celorlalți coproprietari nu au fost înregistrate în termenul stabilit, instanța, prin încheiere, va dispune vânzarea bunului, stabilind în același timp dacă vânzarea va fi efectuată de părțile de bunăvoie sau de către executorul judecătoresc. Prezentul articol își propune să evidențieze provocările practice care pot apărea pe parcursul procedurii de vânzare a bunului supus partajului de către executorul judecătoresc, în cazul în care părțile utilizează prerogativa conferită de alineatul (5) al articolului 992 din Codul de procedură civilă, în sensul de a ajunge la un acord potrivit căruia vânzarea bunului supus partajului nu se va face sub un anumit preț - un acord care, în sine, pare a fi „o bună înțelegere”. În ciuda acestei aparențe, în cele din urmă, acest acord poate conduce la eșecul procedurii de vânzare la licitație, cu consecința că instanța va dispune clasarea dosarului, iar starea de coproprietate va fi astfel perpetuată. De aici, reflecția - oarecum surprinzătoare, poate - că, în acest caz, posibilitatea recunoscută de legiuitor de a impune, prin acordul lor de voință, un preț al bunului sub care vânzarea nu se poate face, deși pare un privilegiu, în realitate, se poate dovedi a fi o opțiune irealizabilă, întrucât părțile nu își văd realizată dorința de a se elibera de „chingile” coproprietății.

Limitele dreptului de proprietate al angajatorului

Conf. univ. dr. FELICIA ROŞIORU — Tue, 10 Sep 2024 00:00:00 +0000

Proprietarul apare ca titular al unui super-drept, ceea ce implică exercitarea unor super-prerogative. Cu toate acestea, caracterul absolut al dreptului de proprietate, însoțit de exclusivitate și perpetuitate, nu trebuie să ne conducă la concluzia unei exercitări nelimitate a prerogativelor sale. Utilizarea bunurilor pe care angajatorul le afectează unei activități profesionale este exercitată de salariat, dar în numele și în beneficiul angajatorului. În mod tradițional, angajatorul exercită un control uman, direct sau indirect, asupra muncii prestate și asupra modului în care bunurile sale sunt utilizate în exercitarea acestei activități. Îndepărtarea angajatului de locul de muncă tradițional și dezvoltarea tehnologică au condus la multiplicarea mijloacelor prin care angajatorul poate controla, de la distanță, munca prestată și utilizarea abuzivă a bunurilor sale. Cu toate acestea, atât tehnologia, cât și angajatorul trebuie să respecte drepturile fundamentale ale angajaților, controlul fiind limitat de normele privind protecția datelor cu caracter personal și de respectarea dreptului la viață privată al angajaților.

Proprietatea dedublată – limită în exercitarea proprietăţii

Prof. univ. dr. IRINA SFERDIAN — Tue, 10 Sep 2024 00:00:00 +0000

Starea naturală a dreptului de proprietate este de a fi completă, singura stare în care dreptul este perpetuu. Atunci când prerogativele dreptului de proprietate sunt partajate prin act juridic, această stare nu poate fi decât temporară. Uneori, dreptul de proprietate este exercitat în mod limitat, deoarece transferul său de la o moștenire la alta este supus unui eveniment incert, alteori, deoarece părțile la actul juridic convin ca beneficiile economice ale proprietății să revină altcuiva decât proprietarului legal. Prezenta lucrare analizează proprietatea dedublată, o stare de proprietate în care coexistă două drepturi de proprietate asupra aceluiași bun, atât în forma tipică, cât și în cea atipică. Dacă în cazul proprietății dedublate tipice, ambii termeni ai binomului sunt proprietăți, iar unul dintre drepturi este în stare potențială, în timp ce celălalt este real, în varianta atipică, proprietatea este împărțită în proprietate juridică și proprietate economică. Proprietatea economică nu este un drept de proprietate, ci un drept asimilat unui drept de proprietate.

Dreptul la resurse naturale şi limitele dreptului de proprietate

Conf. univ. dr. FLAMINIA STÂRC-MECLEJAN — Tue, 10 Sep 2024 00:00:00 +0000

O nouă temă atrage atenția cercetătorilor atât ai drepturilor reale, cât și ai dreptului mediului: poate fi pusă proprietatea privată în slujba protecției resurselor naturale? Cel puțin două evoluții au apărut în această privință de-a lungul timpului. În primul rând, imaginea pe care o avem despre mediu s-a schimbat. În secolul XXI, este clar că resursele planetei nu sunt inepuizabile și că oamenii reprezintă o amenințare la adresa naturii, care ne oferă servicii de care nu ne putem priva. Protecția mediului a devenit, în conformitate cu legislația în vigoare, un obiectiv major de interes general. În al doilea rând, perspectiva noastră asupra proprietății a evoluat. Deși este un drept absolut, exclusiv și perpetuu, dreptul de proprietate, a cărui exercitare trebuie să fie lipsită de orice abuz, are limite legate atât de textele legale și de diferitele contracte dintre părți, cât și de utilitatea publică la care este supus. Acestea sunt limite interne aduse dreptului care afectează însăși existența sa și, în același timp, limite externe care privesc exercitarea sa. Acest articol propune o analiză actuală a acestor două categorii de limite.

Limitele in interes public ale dreptului de proprietate privată. Particularităţi

Jud. dr. VIOREL TERZEA — Tue, 10 Sep 2024 00:00:00 +0000

Limitele legale ale exercitării dreptului de proprietate trebuie să respecte atât cerințele exprese prevăzute de Codul civil, cât și cerințele impuse de acte normative de rang superior, cum ar fi: Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Existența limitelor legale ale interesului public conduce la restrângerea exercitării prerogativelor dreptului de proprietate privată, însă trebuie respectat principiul proporționalității.

Garantarea restituirii prestaţiilor

Drd. SERGIU CĂILEANU — Tue, 10 Sep 2024 00:00:00 +0000

Restituirea prestațiilor reprezintă, chiar și după mai bine de 10 ani de la intrarea în vigoare a Codului civil, una dintre noțiunile emergente ale dreptului civil, datorită noului cadru general al restituirilor întocmit de legiuitorul român. Dinamică prin natura sa, restituirea prestațiilor ridică cele mai variate dificultăți teoretice, pornind de la natura sa juridică până la conexiunea sa cu alte noțiuni juridice, la fel buna și reaua credință și continuând cu modificările care se produc în substanța prestațiilor datorate celeilalte părți. În consecință, materia restituirii generează un spectru larg de probleme practice, părțile și/sau instanțele fiind chemate să determine și să aplice ecuația corectă a restituirii prestațiilor la un anumit caz, atât în ceea ce privește obligațiile care vor lega părțile, cât și efectele față de terți.
Una dintre cele mai interesante dezbateri în domeniul restituirii, atât din punct de vedere teoretic, cât și practic, este determinată de „supraviețuirea” garanțiilor constituite la încheierea contractului în scopul garantării obligației primitive, chiar și în acele situații în care această obligație încetează cu efect retroactiv. Această „supraviețuire” este justificată, ca concept teoretic, ca o derogare de la regula accesorium sequitur principale. Cu toate acestea, această substituire modifică garanția principală în ceea ce privește părțile, natura juridică și obiectul.
Pentru a determina sfera de aplicabilitate a art. 1.635 alin. 1.635 alin. (3) din Codul civil, este obligatorie utilizarea, alături de interpretarea gramaticală a normelor, și a interpretărilor sistemice și logice. Astfel, pentru a stabili ce tip de garanții pot supraviețui până la încetarea contractului și în ce cazuri, trebuie să se țină seama de regimul particular al garanțiilor într-un anumit caz și, desigur, de particularitățile garanțiilor [garanții personale, reale sau autonome]. Deși garanția supraviețuiește de jure, de drept, partea care este îndreptățită să primească prestația care este garantată de această garanție poate întâmpina mai multe dificultăți în încercarea sa de a beneficia de efectele mecanismului garanției, dat fiind faptul că dispozițiile art. 1.635 alin. 1.635 alin. (3) din Codul civil nu sunt corelate cu dispozițiile speciale în materie de garanții și în materia publicității drepturilor.
Prin această lucrare, îmi propun să aduc unele clarificări cu privire la acest nou mecanism de garanție, să determin consecințele juridice ale acestuia și modul în care poate fi interpretat și coroborat cu celelalte dispoziții reglementate de Codul civil și de legislația specială din materia publicității drepturilor.

Sensul noţiunii de „cuprins al cărţii funciare”în funcţionarea principiului publicităţii materiale

Dr. ALIN-ADRIAN MOISE — Tue, 10 Sep 2024 00:00:00 +0000

În prezentul studiu, facem câteva observații cu privire la unele aspecte controversate în calificarea bunei-credințe în materia principiului publicității materiale a cărții funciare. În opinia noastră, în sistemul legislativ actual, referitor la art. 901 alin. 901 alin. (2) lit. b) Cod civil, doar înscrisurile specifice din cartea funciară (și nu documentele cu care este completată cartea funciară) trebuie considerate relevante pentru evaluarea bunei-credințe a terțului dobânditor, precum și registrul general de înscrieri. Într-o legislație viitoare, credem că ceea ce trebuie să fie relevant, cel puțin pentru aspectele în care este necesară autentificarea, este doar extrasul din cartea funciară utilizat pentru încheierea actului juridic de către terțul dobânditor, deoarece doar acesta trebuie solicitat de notarul public la autentificarea actului juridic și, prin urmare, terțul poate solicita doar acest extras, la rândul său, notarului pentru verificare. Chiar și obligativitatea verificării registrului general de intrare ni se pare excesivă, fiind foarte împovărătoare pentru o persoană, în condițiile actuale în care oficiile de cadastru și publicitate imobiliară își gestionează activitatea.