Problematica restituirilor în materia contractelor civile sau despre cum retroactivează rezilierea

Rezumat

Orice discuție despre restituire pare să reitereze aceleași idei: cel care a primit ceea ce nu i se cuvine este obligat să restituie prestația. Și totuși... câteva întrebări mai mult sau mai puțin banale riscă să submineze ceea ce creează impresia unei fundații solide pentru obligația de restituire. În primul rând, cum determinăm caracterul inechitabil al serviciului? S-ar părea că obligația este inexistentă sau că obligația a fost desființată cu efect retroactiv. Vom arăta că este la fel de posibil ca restituirea să fie datorată deoarece plata este fără motiv, deși obligația a existat și încă există. Mai mult, rambursarea poate interveni și în cazul în care, după plata valabilă, obiectul obligației executate este redus. În al doilea rând, care este relevanța retroactivității în generarea obligațiilor de rambursare? Vom încerca să argumentăm că rezilierea retroactivă nu este incompatibilă cu contractele cu executare succesivă. Și acestea sunt supuse încetării pentru trecut, atât prin nulitate, cât și prin încetare. Chiar și rezilierea – ca o aplicație specială a rezilierii parțiale – este probabil să creeze contextul pentru restituire. În sfârșit, ce înțelegem prin restituire în natură și în ce condiții este necesară restituirea prin echivalent? În cazul în care creanțele se referă la o proprietate, o acțiune în restituire poate fi clasificată ca o cerere a unei acțiuni în recuperare? Aceasta este explicația extinderii aparente a acțiunii în restituire introdusă prin acțiunea de solvabilitate către subdobânditori (art. 1.648 Cod civil)? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care vom încerca să răspundem în următoarea analiză.