Momentul producerii efectului translativ al dreptului de proprietate imobiliară în cazul pronunţării unei hotărâri care ţine loc de act autentic. Partea I – Fundamentarea

Rezumat

Legea materială care reglementează posibilitatea instanțelor de judecată de a pronunța hotărâri de executare a contractelor de vânzare-cumpărare privind bunurile imobile nu conține prevederi cu privire la momentul efectiv în care hotărârea devine efectivă prin transferul proprietății de la emitent la dobânditor.
Identificarea momentului transferului proprietății are ca premisă faptul că instituția juridică a hotărârilor judecătorești de promulgare a contractelor de vânzare-cumpărare are un caracter pluridisciplinar și numai cercetarea integrată atât a efectelor din perspectiva dreptului civil (inclusiv a reglementărilor specifice cărților funciare), cât și a hotărârilor judecătorești, așa cum sunt reglementate de procedura civilă română, poate livra o concluzie valabilă.
Observând această instituție în contextul juridic menționat mai sus, concluzionăm că, încă de la originile acestei instituții create de doctrina juridică și de evoluția jurisprudențială, momentul în care are loc transferul proprietății prin hotărâre judecătorească nu poate fi decât cel în care a fost pronunțată prima hotărâre de fond (fie că este vorba de o hotărâre de primă instanță, de o hotărâre a curții de apel sau a instanței de recurs). Această soluție trebuie considerată ca fiind una tradițională și continuă în sistemul juridic românesc și va fi revizuită doar în momentul în care va intra în vigoare efectul constitutiv al înscrierilor în cărțile funciare.