Despre caracterul scuzabil al erorii spontane şi al celei provocate

Rezumat

Eroarea ca viciu de consimțământ, motiv de anulare a unui contract, ridică, printre altele, problema priorității intereselor celor două părți contractante, respectiv cea a protejării stabilității raportului juridic și, implicit, a securității circuitului civil. Regula în materie este aceea a prevalenței interesului erransului de a nu fi obligat printr-un contract la încheierea căruia nu și-a dat un consimțământ în cunoștință de cauză. Această regulă își găsește limita în caracterul impardonabil al erorii erranților. De fiecare dată când erransul se află în eroare din cauza propriului său comportament neglijent, culpabil, constând în faptul că nu s-a informat în prealabil în mod efectiv cu privire la faptul afectat de eroare, interesul său este sacrificat, iar cererea privind anularea contractului este respinsă. Eroarea lor este una impardonabilă. Aceasta poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, judecătorul fiind suveran în aprecierea caracterului inexcusabil al erorii. Standardul de comportament aplicabil erorilor este unul obiectiv în mod concret, cel al unei persoane medii diligente și prudente, de aproximativ aceeași vârstă, având aceeași experiență de viață, același nivel de educație și aceeași profesie ca și erorii.