Reflecţii asupra contractului digital

Rezumat

Acest studiu se referă la transferul de conținut digital. Datorită exemplului pe care Directiva (UE) 2019/770 îl oferă într-un domeniu atât de neexplorat precum furnizarea de conținut și servicii digitale, aceasta domină subiectul nostru. Cu toate acestea, nu ne propunem o analiză textuală a directivei sau a normelor de transpunere a acesteia în dreptul intern. Problema furnizării de conținut și servicii digitale, pe care o denumim transfer de conținut digital, depășește cu mult domeniul de aplicare al actului normativ, deoarece, după cum vom vedea, fenomenul digital a preocupat legiuitorul european cu mult înainte de adoptarea sa.
Într-o primă parte a studiului, vom plasa fenomenul digital într-un context european; desigur, doar din perspectiva dreptului european al contractelor (nu ne interesează latura sa economică sau tehnică). Prin urmare, accentul va fi pus pe contractul digital.
A doua parte va fi o "încadrare juridică" a contractului digital, de data aceasta prin prisma dreptului național [implicând legea de transpunere a Directivei (UE) 2019/770 - OUG nr. 141/2021]. Vom explica latura juridică a conținutului digital, a serviciilor digitale și, prin extensie, a datelor care stau la baza tranzacțiilor online. Într-adevăr, datele sunt active foarte prezente pe piață, dar complet străine de dreptul privat. Vom observa că modul în care drepturile subiective se atașează datelor face în prezent obiectul unei dezbateri doctrinare active.
În cele din urmă, a treia parte a studiului va include o clasificare a contractelor digitale, cu aplicare practică în OUG 141/2021. În esență, ceea ce urmărim este ca practicianul să înțeleagă cum să abordeze furnizarea de conținut și servicii digitale, dar fără a pretinde că vom desluși misterul fenomenului digital.