Legitimitate şi interes în circuitul privat internaţional. Observaţii privind competenţa internaţională în materie de divorţ şi răspundere parentală

Rezumat

Odată cu mobilitatea tot mai mare a persoanelor în spațiul european, litigiile internaționale privind divorțul și răspunderea părintească, indiferent dacă acestea privesc cupluri de naționalități mixte sau cupluri stabilite într-un alt stat decât cel al cetățeniei lor, sunt din ce în ce mai numeroase. Confruntat cu această realitate, legiuitorul european a reacționat, după „comunitarizarea” prin Tratatul de la Amsterdam a titlului IV al Tratatului CE (Cooperarea judiciară în materie civilă), prin adoptarea rapidă a Regulamentului 1347/2000, înlocuit la scurt timp de Regulamentul 2201/2003; aceste instrumente sunt baza actualului sistem de norme care se regăsește în Regulamentul 1111/2019, la care acest studiu este dedicat. Destinat în primul rând să răspundă unor interese specifice legate de facilitarea mobilității persoanelor în spațiul european, el deschide calea unor discuții teoretice și practice discuții legate de rolul proximității și al autonomiei de voință cu privire la normele de jurisdicție internațională, respectiv legate de echilibrul dintre cetățenie și reședința obișnuită, în contextul unor valori substanțiale sau procedurale specifice, precum interesul superior al copilului sau accesul la justiție.
Într-o primă parte, studiul abordează soluțiile de la art. 3 et seq. din regulament, privind competența internațională în materie de divorț, separare de drept și anulare a căsătoriei, încercând să evidențieze etapele de referință în aplicarea lor și răspunsurile lor specifice la diferitele interese publice sau private în joc, dar și evoluțiile jurisprudențiale legate de acestea; corelarea cu dreptul național - un aspect care a ridicat probleme în practică - este, de asemenea, abordată. În a doua parte, studiul analizează în mod specific art. 10 din regulament, consacrat autonomiei părților în litigiile privind răspunderea părintească, evidențiind nu numai evoluțiile legislative și diferențele față de fostul art. 12 din Regulamentul 2201/2003, ci și implicațiile lor practice, inclusiv în domeniul notarial. Articularea regulamentului cu Convenția de la Haga din 1996 este sursă de dificultăți specifice pe care studiul își propune să le clarifice.