Transferul dreptului de proprietate în mandatul fără reprezentare

Rezumat

Actualul Cod civil a avansat un sistem coerent de transfer al dreptului de proprietate, combinând tradiția civilă anterioară intrării sale în vigoare, profund marcată de abordarea franceză, cu elemente consacrate în alte sisteme de drept, care se află la polul opus din această perspectivă, în ciuda strămoșilor lor romani comuni. Principiile consensului, unității și tradiției se combină într-un sistem coerent de transfer al principalelor drepturi reale, bine adaptat la securitatea circuitului civil și nu împiedică dinamica acestuia.
Atunci când vine vorba de înțelegerea transferului drepturilor reale în cadrul agenției fără reprezentare, valoarea explicativă a acestor principii este incontestabilă. Mai mult, obligația de a da, care este piatra de temelie a întregului sistem, reprezintă esența regimului juridic al achiziției și al înstrăinării pe seama mandantului, dar în nume propriu. În același timp, specificitatea contractului în cauză este dată de un alt element fundamental al întregului edificiu, prerogativele puterii speciale fără reprezentare și regimul juridic al acestora, care justifică, trasează limitele și explică transferul dreptului de proprietate într-un sens sau altul prin patrimoniul potențatorului.
Chiar dacă cadrul legal este cu siguranță perfectibil, abordarea rațională a transferului drepturilor reale prin intermediul unei procuri fără reprezentare trebuie să aibă în vedere toate variabilele menționate mai sus, integrate logic în raționament, așa cum sunt evocate de normele cuprinse în materie, consacrate acestui contract de Codul civil, completate de instituțiile care sunt utilizate în mod necesar în configurarea regimului său juridic.