Unele consideraţii privind viciile de consimţământ în materia convenţiei matrimoniale
oanaghita[at]drept.ucv.ro
Rezumat
La mai bine de unsprezece ani de la intrarea în vigoare a Codului civil, fizionomia contractului matrimonial începe să se contureze în contextul circuitului juridic specific societății românești.
Chestiunea consimțământului valabil exprimat se află în centrul oricărui act juridic civil, astfel încât specificitatea viciilor de consimțământ în materia contractului matrimonial are o importanță practică. Deși, în prezent, jurisprudența este oarecum săracă, chiar confuză, părțile înțelegând să invoce viciul de consimțământ concurent în contractul de căsătorie, în actul de lichidare a regimului matrimonial, în actul de partaj voluntar și chiar în cazul unui act de dispoziție săvârșit în temeiul puterilor conferite prin contractul de căsătorie, am încercat să evidențiez câteva aspecte specifice ale viciului, pornind de la natura contractului de căsătorie.
Astfel, vom vedea, în mod concret, cum se poate manifesta viciul de eroare, violență sau dol, precum și domeniul de aplicare destul de restrâns, dar nu exclus, al viciului de vătămare, în contextul reglementării vătămării unui adult, care poate avea un consimțământ alterat de afecțiunea pe care i-o poartă celuilalt soț.
De asemenea, am abordat câteva aspecte legate de sancțiunea nulității relative și de suspendarea termenului de prescripție în timpul căsătoriei, făcând referire la regimul juridic al nulității.
În cele din urmă, am analizat competența materială a instanței sesizate cu o cerere de anulare a contractului de căsătorie pentru viciu de consimțământ, precum și necesitatea specializării sau nu a completului de judecată sesizat.
Publicat
Versiuni
- 11-04-2023 (2)
- 26-02-2023 (1)
Număr
Secțiune
Licență
Pe adresa Editurii Universul Juridic pot fi trimise articole şi studii de doctrină, comentarii ale unor acte normative interne sau internaţionale din sfera dreptului privat aplicabile în România, dar şi hotărâri judecătoreşti sau arbitrale, însoţite în mod obligatoriu de comentarii elaborate sub forma unor note aprobative sau critice, bine fundamentate din punct de vedere teoretic şi practic. Toate materialele trebuie însoţite de un aparat critic corespunzător, din care să nu lipsească lucrările fundamentale apărute în ţară şi, în măsura în care sunt relevante pentru studiul respectiv, cele publicate în străinătate.
Articolele şi studiile de doctrină trebuie să constituie examene teoretice aprofundate, având ca obiect instituţii şi norme de un cert interes practic şi care să se remarce prin originalitatea soluţiilor, noutatea argumentării ori, acolo unde este cazul, prin critica, „în premieră”, a unor interpretări, teze, orientări devenite tradiţionale în doctrina sau jurisprudenţa română ori străină, după caz.
În ceea ce priveşte jurisprudenţa comentată sau adnotată, hotărârile trebuie să fie definitive, fiind de preferat ca această situaţie să rezulte chiar din exemplarul trimis. Poate fi publicată şi o hotărâre pronunţată de o instanţă ierarhic inferioară, însă, în acest caz, sunt preferate hotărârile confirmate în căile de atac, în urma unei analize pe fondul cauzei (apelul şi/sau recursul a fost respins ca nefondat).
Pentru a fi însă publicată, hotărârea respectivă trebuie să îndeplinească cel puţin una dintre următoarele cerinţe:
- este pronunţată într-o materie în care instanţele au mai rar ocazia să se pronunţe;
- este dată într-o materie susceptibilă de controverse, considerentele hotărârii înseşi putând fi relevante sub acest aspect;
- este pronunţată în legătură cu aplicarea unui act normativ de dată mai recentă (de preferinţă, în ultimii 3-4 ani) sau, în fine,
- constituie expresia unei erori judiciare rezultate dintr-o gravă greşeală în rezolvarea unei probleme de drept.
Editura îşi rezervă dreptul de a publica studiul sau nota elaborată pe marginea unei hotărâri, însoţite de un alt studiu ori de o altă notă, după caz, care să reflecte opinii juridice diferite (ori concurente) asupra problemei de drept discutate şi să contribuie astfel la dezlegarea acesteia în lumina dreptului pozitiv şi a jurisprudenţei relevante, română sau străină.
Publicarea unui material ori „contra-material” în paginile revistei, indiferent de natura acestuia (studiu, articol, comentariu, notă etc.) şi de numele, funcţia sau prestigiul autorului, nu angajează decât responsabilitatea acestuia. Editura nu înţelege nici să aprobe, nici să dezaprobe tezele sau opiniile ştiinţifice susţinute în paginile revistei, ci doreşte numai să încurajeze dialogul şi polemicile cordiale, astfel încât cititorul să aibă o imagine de ansamblu şi cât mai exactă asupra problematicii discutate, iar chestiunile dezbătute să-şi găsească, pe cât posibil, o rezolvare corespunzătoare, atât în litera, cât şi în spiritul legii şi al principiilor juridice.
Cu speranţa de a stimula participarea activă a cititorilor noştri la elaborarea şi susţinerea revistei, Editura îşi afirmă disponibilitatea de a publica studii, articole sau note, critice sau aprobative, după caz, pe marginea unor materiale publicate în numere anterioare. În aceste situaţii, în cazul hotărârilor adnotate, pentru a facilita înţelegerea notei, hotărârea comentată va fi republicată în forma unui extras care să acopere toate problemele de drept analizate în cea de-a doua notă.
Textele care conţin atitudini critice trebuie să respecte întru totul regulile unei polemici civilizate. Nu vor fi publicate materiale ce conţin referiri la persoana „adversarului”, la caracterul, temperamentul sau trecutul acestuia ori cuprind etichetări fondate pe apartenenţa sa la o anumită şcoală de gândire, clasă socială, organizaţie socială, profesională, culturală, politică, religioasă ori de altă natură.
